Barca in charter. Cum sa ai o vacanta fara griji
Câteva sfaturi utile pentru cei care vor să își închirieze un yacht pentru a petrece o săptămână pe mare
O vacanță la bordul unui yacht închiriat devine în ultima vreme un mod tot mai popular de petrece o vacanță și pentru români; fie că vorbim de coasta dalmată a Mării Adriatice, de insulele grecești, de o croazieră pe Marea Ionică sau pe riviera turcă, regulile privind închirierea unui velier sunt în cea mai mare parte aceleași.
Catamaran sau monococă?
Foarte multă lume este atrasă de spațiul mai mare pe care îl oferă un catamaran, de stabilitatea mai mare a acestuia, de pescajul mai mic. Pe de altă parte velierele monococă sunt mai dinamice, pot înainta mai ușor împotriva vântului, ocupă spațiu mai mic în porturi, sunt mai ieftine de închiriat. Catamaranul este închiriat mai des de cei care merg distanțe mai scurte, la motor, cei care vor doar relaxare. Monococile sunt apanajul celor care vor să meargă mai mult cu vele, de cei care sunt mai sportivi și un pic mai dispuși să sacrifice confortul în favoarea aventurii.
Marine, porturi sau golfuri izolate? Unde oprim să ne petrecem seara?
Marinele private sunt mai scumpe, însă oferă facilități (dușuri și toalete, restaurante, yacht club, magazine, stație de alimentare cu combustibil). Dacă în Turcia o noapte într-o marină privata costă în medie 60-70 Euro/zi, pe măsura ce ne deplasăm spre vest prețurile cresc simțitor, ajungând în țări ca Italia sau Franța la prețuri care sar de 200-300 Euro/zi.
Porturile publice sunt o altă variantă foarte des folosită, mai ales în insulele grecești unde nu există multe alte opțiuni. În Grecia, de exemplu, prețurile sunt foarte rezonabile (10-20 Euro/zi). Singurul dezavantaj este acela că, de cele mai multe ori, locurile de acostare sunt controlate de agenți portuari care percep o extra-taxă.
Dacă doriți intimitate și liniște, atunci vă recomandăm să alegeți un golf izolat unde puteți ancora fără să fiți deranjat de nimeni. Într-unele țări mediteraneene autoritățile locale percep taxe pentru ancorare: în Italia acest lucru este făcut de către primariile locale, în timp ce în Croația și Franța se percepe în anumite locuri un soi de taxă de mediu pentru ancorare în golfuri considerate rezervații naturale. În Turcia, în schimb, veți găsi amenajate mici pontoane în multe astfel de golfuri; pontoanele sunt, de obicei, construite de proprietarii restaurantelor care, astfel, oferă celor veniți cu barca un serviciu în plus.
Asigurare sau garanție?
Optați pentru o asigurare care să vă acopere garanția în caz de accident. Aproape toate firmele de închiriere a velierelor percep o garanție care să acopere franciza asigurarii bărcii pe care o închiriați. În mod uzual, această garanție se situează intre 1500-3000 euro.
Chiar dacă sunteți foarte încrezător în capacitățile dumneavoastră de skipper, vă recomandăm să vă încheiați o asigurare care să acopere această garanție. În contract se folosește termenul ”deposit waiver insurance” și de obicei costă intre 150-250 euro/săptămână. Este o variantă relativ simplă și ieftină de a vă reduce stress-ul și de a fi mai relaxat în timpul săptămânii pe care o veți petrece pe mare.
Urmăriți evoluția meteo
Nu plecați pe mare până nu verificați starea mării și a vremii. În momentul în care scriu acest articol, sunt la adăpost în Golful Ciftlik, deși conform planului trebuia să fim pe Insula Rodos. Înainte de plecare am verificat starea vremii și am sunat un prieten care locuiește pe Rodos. Ambele surse mi-au indicat același lucru: Insula Rodos este ”maturată” de un vânt de 40-50 noduri. Deși de unde sunt pot vedea luminile de pe Rodos, aici nimic nu indică faptul ca la trei ore de mers situația poate deveni dramatică.
Câteva dintre sursele meteo pe care le folosesc eu: www.windguru.cz, www.windytv.com, www.windpredictor.com, www.poseidon.hcmr.gr (pentru Grecia și sudul Turciei).
Starea tehnica a ambarcațiunii
Faceți o verificare temeinică a bărcii înainte de plecare. Asigurați-vă că inventarul predat de catre compania de charter este complet. Verificați starea pânzelor și a frânghiilor. Dintre defecțiunile greu de observat cele mai frecvente întâlnite de noi: toalete nefuncționale sau înfundate, sistemul tip ”furler” de strângere a focului gripat, luminile de semnalizare nefuncționale.
Este foarte important să faceți o verificare atentă a eventualelor zgârieturi/lovituri ale bărcii înainte să ieșiți în larg; dacă aveți posibilitatea, faceți un tur al bărcii pentru a observa eventuale lovituri și sub nivelul apei. De multe ori bărcile au chila sau cârma zgâriate, așa că este bine să semnalți aceste aspecte înainte să plecați.
Bavaria, Beneteau sau Jeanneau?
Cele mai cunoscute mărci de veliere sunt Bavaria, Beneteau și Jeanneau. Pe lângă acestea, firmele de charter mai oferă spre închiriere și Dufour, Hanse sau Grand Soleil.
Primele trei mărci sunt, în general, bărci de confort. Bavaria este o marcă germană, renumită pentru robustețe și fiabilitate. Beneteau sunt cele mai închiriate bărci în Europa, renumite pentru dotări pentru calitatea buna, în timp ce Jeanneau atrage clienții prin designul și liniile moderne.
Dufour este un alt producător francez, mai de nișă, însă ale cărui bărci sunt foarte rapide. Hanse (produse în Germania) și Grand Soleil (produse în Italia) completează lista ambarcațiunilor pe care le recomandăm celor care vor să mai multă viteză.
Nu închiriați bărci mai vechi de 8-10 ani. Pe lângă confortul redus al bărcilor din generații mai vechi, închirierea unei astfel de ambarcațiuni vă poate crea și probleme reale. Una dintre acestea este aceea că, în cazul unei defecțiuni, piesele de schimb sunt mai rare și este foarte probabil să pierdeți 2-3 zile din sejur în așteptarea unei piese.
Când este sezonul cel mai bun de navigat?
Multă lume ne întreabă acest lucru. Noi navigăm din martie până în noiembrie și fiecare dintre aceste momente are farmecul lui.
În martie-aprilie navigăm fie în insulele Dodecaneze sau între Marmaris și Fethiye unde temperatura este mai mare și riscul de furtuni mai mic; atunci ne simțim de parcă am fi stăpânii marilor pentru că întâlnim foarte rar alte bărci și pentru că restaurantele sunt foarte primitoare, iar peștii și fructele de mare sunt încă în plin sezon de recoltare.
În mai vremea în Mediterana și sudul Mării Egee este ideală. Temeperaturile sunt ideale (25-30 ˚C), apa începe să fie bună pentru înot și încă hoardele de turiști nu au invadat stațiunile de coastă și insulele.
Luna iunie este a acelora care își doresc zile lungi de sailing. Soarele apune târziu, temperaturile încep și ele să crească; incepe sezonul și pe coasta Adriaticii și în nordul Marii Egee.
Lunile iulie și august sunt, în general, aglomerate cu multe ambarcațiuni ancorate în golfurile mediteraneene, cu familii, cu prețuri mai mari, dar și cu o mare foarte primitoare din punct de vedere al temperaturii și cu condiții excelente pentru cei care caută vântul.
Septembrie este o lună ideală, mai ales în sudul european pe coasta Mediteranei. Zilele fierbinți au trecut, apa este încă foarte bună de înot. Turiștii sunt mai puțini, însă cei care vin la sailing sunt, de obicei, cei care știu că septembrie este cel mai bun sezon.
Octombrie și începutul de noiembrie sunt, de obicei, frumoase și cu o vreme calmă, mai ales în sudul Egeei și pe coasta europeană a Mediteranei, însă puteți avea parte și de zile ploioase. Este luna celor care vor să se bucure de liniște și de seri lungi.
Acest articol a fost publicat de autor in revista Yacht Expert, numarul din Octombrie 2014.
Continue reading